Gemini: Conspirația

În Iulie scriam un articol despre filmul Gemini Man(Gemini: Conspirația) și tehnologia folosită pentru creearea personajului Junior. Acum însă revin cu un alt tip de articol, un review asupra filmului pe care l-am vizionat aseară la evenimentul de lansare în România.

Trebuie să vă spun de la început faptul că am intrat în sala de cinema cu așteptările destul de ridicate datorită regiei semnate de către Ang Lee, un regizor cu două Oscaruri la activ, dar și datorită lui Will Smith, un actor care în ultima perioadă pare din ce în ce mai activ și mai în vogă.

Filmul începe într-o manieră obișnuită făcând o prezentare a presonajelor și trece destul de rapid la acțiunea care urmează să îți capteze atenția pentru cel puțin o oră și jumătate.

Will Smith (Henry Brogan) joacă exact cum mă așteptat și cum a făcut-o și în I am Legend sau I, Robot, însă chiar daca numărul actorilor din film este unul realtiv mic, consider că se putea renunța cu ușurință la Mary Elizabeth Winstead și Benedict Wong care nu au adus un aport important acțiunii filmului.

Gemini Man este primul film care introduce în România tehnologia 3D+ HFR, o metodă prin care filmul este redat în cinematografe la incredibila rată de 60 de cadre pe secundă (în comparație cu rata obișnuită de 24 de cadre pe secundă). Chiar dacă per total această tehnologie ajută la creearea unei imersiuni mai profunde a spectatorului, recunosc că au fost momente în care am simțit efectiv că filmul începe sa se deruleze pe fast forward fără motiv.

Cel mai impresionant lucru a fost să văd cât de bine a reușit echipa de vfx a filmului să il recreeze pe Junior, folosind CGI-ul (Computer Generate Image) astfel încât să îl întinerească pe Will Smith într-un mod cât se poate de natural. Trebuie să recunosc că nu îmi vine în minte un film în care să mai fi văzut o modelare atât de bună a unui personaj realizat 100% din tehnologie de Facial Scanning și CGI.

Per total filmul a fost unul ok, cu o intrigă care cred că merita o atenție puțin mai mare însă peste care s-a trecut poate mult prea repde, astfel devenind genul de film cu potențial imens însă cu o construcție puțin sub așteptările pe care le-am menționat la începutul articolului.

Gemini Man (Gemini: Conspirația) este distribuit în România de către RO IMAGE 2000 și își va începe aventura prin cinematografele din toată țara pe data de 11 Octombrie.

REVIEW OVERVIEW

Plot
Actors
Visual Effects
Music

Articole Similare

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne

1,189FaniÎmi place
125CititoriConectați-vă
429AbonațiAbonați-vă

Instagram

Citește și

Steam Summer Sale 2019

A sosit timpul sa va pregatiti buzunarele si portofelele pentru fenomenul anual numit Steam Summer Sale. Stiu ca pare putin devreme sa...

Forza Horizon 4 primește mod de Battle Royale

Este momentul ca și un joc cu mașini să primească Battle Royale, și ce alternativă mai bună avem în afară de Forza...

Fast & Furious: Hobbs & Shaw

In urma cu o luna, scriam un articol de prezentare despre primul spin-off al seriei Furios si iute, ce avea sa apara...