PlayStation 5 a fost dezvăluit oficial

Sony a dezvăluit în sfârșit felul în care va arata noua consolă PlayStation 5. După mai bine de o oră în care au fost anunțate numeroase jocuri (pe care le poți vedea în articolul nostru), Sony a făcut reveal la design-ul mult așteptat, asta după ce pe întreg parcursul evenimentului arăta secunde întregi sub formă de teasing.

PlayStation 5 pare să fie făcut să stea vertical (în picioare), dar conform unei poze oficiale oferite de către cei de la Sony, nu trebuie să vă panicați, consola putând fi așezată și orizontal. La lansare vor exista două variante ale consolei, una cu driver 4K Blu-ray și una care este 100% dedicată universului Digital (pe scurt, fără unitate optică).

După cum se poate observa și în poza prezentată mai sus varianta Digital Edition este semnificativ mai subțire și totodată simetrică, iar prin prisma faptului că nu avem unitate optică cel mai probabil și prețul acesteia va fi puțin mai mic.

Chiar dacă Sony a prezentat pe neașteptate design-ul noii console PlayStation 5, din păcate acestă prezentare nu a venit însoțită de o dată exactă de lansare sau un preț, însă știm cu siguranță că se va lansa la sfârșitul acestui an (preconizăm luna Noiembrie) și mai știm că odată cu consola vom avea parte și de câteva accesorii dedicate.

Despre noul controller Sony DualSense scriam în urmă cu câteva luni, însă astăzi am aflat că acestuia i se vor alătura și o stație de încărcare DualSense, o nouă camera HD, o pereche de căști Wireless cu tehnologie Pulse 3D, dar și o telecomandă pentru controlul de la distanță. La fel ca și în cazul consolei, nici pentru aceste accesorii nu avem un preț sau certitudinea că vor fi lansate odată cu noul PS5.

Iată câteva dintre specificațiile consolei confirmate până la această oră:

  • Procesor AMD Zen 2 cu 8 core-uri
  • Procesor grafic AMD RDNA 2 cu o putere de 10.28 teraflopi
  • SSD de 825GB cu viteze de până la 5.5GB/s
  • Suportă redare media în format 8K sau 4K la o rată de refresh de 120Hz
  • 3D Audio (prin intermediul căștilor cu tehnologia Pulse 3D)

Articole Similare

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne

1,207FaniÎmi place
125CititoriConectați-vă
438AbonațiAbonați-vă

Instagram

Citește și

Harry Potter în Minecraft?

După aproape patru ani de muncă, un grup de modderi a reușit ceea ce părea să nu se întâmple niciodată. Au adus universul Harry...

Grand Theft Auto 5 este gratuit prin Epic Store

Da, ai citit bine. Grand Theft Auto 5 este disponbil gratuit prin intermediul platformei Epic Store pe Microsoft Windows. Chiar dacă e greu de crezut...

Samsung Galaxy S20 Ultra

Samsung a anunțat aseară noua serie de dispozitive Galaxy S și anume Galaxy S20, Galaxy S20+ și Galaxy S20 Ultra. Despre primele două le-am...