Blast from the Past

Review: House M.D. – Everybody lies

House M.D. este pentru mine în top 3 cele mai bune seriale văzute vreodată. L-am văzut cap-coadă de trei ori și tot nu m-am plictisit de el.

House MD Cover
9.5Verdict: House M.D. nu este doar un serial medical cu un caz pe episod, ci un serial despre un om dificil, jucat impecabil de Hugh Laurie. După trei vizionări complete, încă nu m-am plictisit de el.Vezi concluzia ↓

House M.D. este pentru mine în top 3 cele mai bune seriale pe care le-am văzut. Serialul a apărut în 2004, însă eu am început să mă uit la el prin liceu, cred că prin 2009 sau 2010. Până în 2012, când a apărut ultimul sezon, eram deja la zi și devenisem efectiv obsedat de el.

De atunci și până astăzi l-am văzut cap coadă de trei ori, iar ultima dată a fost chiar anul trecut. Așa că, dacă e să scriu despre un serial la Blast from the Past, House era alegerea evidentă.

Pentru cine nu l-a văzut, premisa e simplă. Dr. Gregory House (Hugh Laurie) conduce departamentul de diagnostic de la Princeton-Plainsboro Teaching Hospital, în New Jersey. Echipa lui primește cazurile pe care nu le poate rezolva nimeni altcineva, iar House le rezolvă în felul lui: arogant, sarcastic, cu metode cel puțin discutabile și cu deviza „Everybody lies”. Serialul a fost creat de David Shore, a rulat pe Fox între 2004 și 2012 și are 177 de episoade împărțite în opt sezoane.

Mai mult decât un caz pe episod

House MD cu echipa
Foto: FOX

La prima vedere, House pare un serial medical clasic: un pacient cu simptome ciudate, câteva diagnostice greșite, o idee genială în ultimele minute și gata, caz rezolvat. Doar că, la House, cazurile sunt mai mult un pretext. Ce te ține de fapt în fața ecranului este House însuși.

Încă din primul sezon aflăm de ce merge în baston și de ce trăiește cu o durere constantă în picior. Episodul Three Stories, unul dintre preferatele mele, explică totul într-un mod la care chiar nu mă așteptam. De acolo, fiecare sezon mai adaugă ceva: oameni care nu se lasă intimidați de el (detectivul Tritter din sezonul 3, de exemplu), decizii care au consecințe și relații care chiar se schimbă de la un sezon la altul. Nu e genul de serial în care totul se resetează la finalul episodului.

Hugh Laurie și un personaj de care nu mă plictisesc

Rolul pe care îl face Hugh Laurie este, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai bune roluri de serial pe care le-am văzut. Și nu o spun din nostalgie. Sunt uimit de fiecare dată când revin la serial, pentru că pur și simplu nu mă plictisesc de stilul personajului.

În viața reală, pe House probabil nu l-ai suporta nici cinci minute. E nepoliticos, manipulator și nu ratează nicio ocazie să își pună colegii și prietenii la punct. Cu toate astea, Laurie îl face fascinant, iar sub tot sarcasmul se vede un om obosit și singur. Nu degeaba a luat de două ori Globul de Aur pentru rol și a fost nominalizat de șase ori la Emmy (culmea, fără să câștige vreodată).

Iar dinamica lui cu echipa este savuroasă în fiecare episod. Discuțiile de la tabla albă, ideile aruncate pe masă și respinse una după alta, replicile cu care House pune pe toată lumea la pământ; astea sunt lucrurile pentru care revin. Pe hârtie, formula unui caz pe episod ar trebui să obosească la un moment dat. Ei bine, nu există niciun episod în care să simt că a fost prea mult sau că a devenit repetitiv, și asta în toate cele 177.

House, Cuddy și Wilson

House si Cuddy
Foto: FOX

Personajul Lisei Cuddy (Lisa Edelstein) este perfect integrat cu cel al lui House. E șefa lui, singura care încearcă să îi impună reguli și, de cele mai multe ori, singura care îi ține piept. Wilson (Robert Sean Leonard), în schimb, este pus acolo exact ca să echilibreze balanța nebuniei lui House. E prietenul lui cel mai bun și, de multe ori, singurul care îi spune lucrurile în față.

Pentru mine, cei trei sunt un fel de triunghi amoros. Se completează unul pe altul, aduc echilibrul de care are nevoie serialul și fac lucrurile pur și simplu să funcționeze. Scoate-l pe oricare dintre ei din ecuație și House nu mai e același serial.

Relația dintre House și Cuddy merită totuși câteva rânduri în plus. Tensiunea dintre ei există din primul episod: se ceartă, se provoacă, se înțeapă la fiecare ocazie, iar tu știi de la început că e ceva mai mult acolo. Serialul are însă răbdare cu ei, iar abia la finalul sezonului 6 cei doi decid să încerce să fie împreună. Sezonul 7 este practic sezonul lor, iar să îl vezi pe House încercând să fie altfel pentru cineva, cu toate stângăciile de rigoare, e una dintre părțile mele preferate la rewatch. Fără spoilere, povestea lor nu e una de basm, dar tocmai asta o face credibilă.

Când House o ia la vale

House si Vicodin
Foto: FOX

Și aici vine partea mai întunecată a serialului. House este dependent de Vicodin încă din primul sezon, iar la început pare doar un tic al personajului, pastile scoase din buzunar în mijlocul unei discuții, ca și cum ar fi bomboane. Cu timpul însă, dependența ajunge să conteze din ce în ce mai mult în poveste.

Momentele în care House o ia la vale sunt și cele mai greu de privit, dar tot acolo Hugh Laurie arată de ce e atât de bun în rol. Finalul sezonului 5 și începutul sezonului 6, cu episodul Broken, sunt pentru mine vârful serialului. Îl vezi pe House pierzând controlul și încercând să și-l recâștige. Iar de fiecare dată când pare că a scăpat, serialul îți amintește că lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Echipa se schimbă, dar prima rămâne cea mai frumoasă

House si echipa din primul sezon
Foto: FOX

Pe parcursul celor opt sezoane, echipa lui House se schimbă aproape constant. Thirteen (Olivia Wilde), Taub (Peter Jacobson) sau Kutner (Kal Penn) au fiecare momentele lor bune, iar House pare să se distreze de fiecare dată când trebuie să își aleagă din nou oamenii.

Cu toate astea, Foreman (Omar Epps), Chase (Jesse Spencer) și Cameron (Jennifer Morrison) rămân cumva cea mai frumoasă echipă. Foreman, ambițios și încăpățânat, seamănă cu House mai mult decât ar vrea să recunoască. Chase încearcă mereu să îi intre în grații, iar Cameron este cea mai empatică dintre toți și se ciocnește constant cu felul în care House își tratează pacienții. Puși lângă House, discuțiile lor aveau mereu scântei.

Finalul

House si Wilson
Foto: FOX

Despre final nu pot spune prea multe fără spoilere. Ultimul episod, Everybody Dies, a fost difuzat pe 21 mai 2012 și nu încearcă să închidă serialul cu un caz medical spectaculos. Se concentrează în schimb pe House și pe prietenia lui cu Wilson.

E un final dulce amar, care nu rezolvă tot ce ți-ai fi dorit, dar care i se potrivește personajului. Sincer, un final în care totul se termină frumos și toată lumea e fericită nu ar fi avut ce căuta într-un serial ca House.

Concluzie

Per total, House M.D. este unul dintre puținele seriale care rezistă la a treia vizionare completă. Pot spune cu mâna pe inimă că mă distrez la fel de bine ca prima dată, prin liceu, iar asta spune destul despre cât de bine a îmbătrânit serialul.

Dacă nu l-ați văzut până acum, îl recomand fără nicio ezitare. Iar dacă l-ați văzut acum zece ani și nu ați mai revenit la el, poate e momentul pentru un rewatch. Eu unul nu cred că îl scot prea curând din top 3.

9.5/10

Scor general

Poveste9.5
Personaje10.0
Acting10.0
Atmosferă / Visual9.0
Muzică / Sunet9.0

Avantaje

  • Hugh Laurie, impecabil în rolul lui House
  • Dinamica savuroasă dintre House și echipa lui
  • Triunghiul House, Cuddy și Wilson
  • Nu devine repetitiv nici după 177 de episoade
  • Dependența lui House, tratată serios, nu ca un simplu tic

Dezavantaje

  • Echipa se schimbă des, iar cei care s-au atașat de Foreman, Chase și Cameron s-ar putea să simtă lipsa lor
Verdict: House M.D. nu este doar un serial medical cu un caz pe episod, ci un serial despre un om dificil, jucat impecabil de Hugh Laurie. După trei vizionări complete, încă nu m-am plictisit de el.
Ruru

Ruru

Fondator Newspigeon. Scriu despre jocuri, filme, seriale și tehnologie.

Din aceeași categorie

Comentarii

Fii primul care comentează.

Lasă un comentariu