Review: Lanterns – Un mare W pentru noul univers DC

Astăzi s-a terminat și primul sezon din Lanterns, iar după opt episoade și aproximativ șapte săptămâni pot spune cu mâna pe inimă că mi-a plăcut. Este genul de serial care mi se pare că intră foarte ușor în categoria „love it or hate it” și nu cred că există prea mult middle ground. Personal, eu sunt clar în prima tabără și, sincer, consider că Lanterns este un mare W, mai ales venind din partea cuiva care nu s-a dat niciodată în vânt după producțiile DC din ultimele decenii.

Când eram puști mă uitam la Arrowverse și, chiar dacă îmi dădeam seama că multe dintre producții erau mediocre, cumva au fost un guilty pleasure pentru mine. Până la un punct, evident, când am renunțat și la el, iar de acolo s-a cam oprit și entuziasmul meu pentru serialele DC. Nu pot spune nici că filmele DC m-au dat vreodată pe spate.

A existat însă un serial care mi-a plăcut foarte mult și încă regret că nu a primit o șansă în plus: Swamp Thing. Iar recent, The Penguin nu a fost doar bun, ci foarte bun. Problema este că, înainte de Lanterns, nu aveam absolut nicio idee dacă urma să mă intereseze un serial despre Green Lantern. După fiasco-ul din 2011 cu Ryan Reynolds, nici măcar personajul nu mai era unul de care să fiu foarte atașat.

Ei bine, după opt episoade, situația s-a schimbat.

Lanterns începe lent, dar își găsește rapid direcția

Primele episoade m-au bulversat puțin. Schimbările de timeline nu mi s-au părut foarte ușor de urmărit de la început, iar stilul lui Hal Jordan, interpretat de Kyle Chandler, devenea pe alocuri chiar iritant.

În schimb, mi-a plăcut John Stewart încă din primele episoade. Aaron Pierre reușește să construiască un personaj foarte diferit de Hal, iar relația dintre cei doi devine treptat unul dintre cele mai interesante lucruri din serial.

O mare parte din sezon este construită în jurul unui mister, iar producția are grijă să ne ofere suficiente informații pentru a începe să punem cap la cap lucrurile. Prima jumătate ne introduce în poveste și ne oferă contextul necesar, în timp ce partea a doua mută mai mult accentul pe timeline-ul prezent și pe încercarea lui John Stewart de a afla ce s-a întâmplat cu Hal.

La început recunosc că nu eram convins că această structură o să funcționeze. Pe parcurs însă, lucrurile încep să se lege atât pe ecran, cât și în capul meu, iar asta a făcut ca finalul să funcționeze mult mai bine decât mă așteptam.

O poveste echilibrată și doi actori foarte buni

Povestea din Lanterns nu este nici extrem de complicată, nici genul care încearcă să îți explodeze creierul cu fiecare episod. Și cred că exact aici este unul dintre punctele sale forte.

Este o poveste echilibrată, care știe ce vrea să spună și nu încearcă să fie mai inteligentă decât este. Misterul este suficient de interesant cât să te facă să continui, dar nu ajunge să îngroape personajele sau să transforme serialul într-un puzzle imposibil de urmărit.

Atât Aaron Pierre, cât și Kyle Chandler își joacă foarte bine rolurile. Pierre este, pentru mine, una dintre marile surprize ale serialului și cred că John Stewart are suficient potențial pentru a deveni unul dintre personajele importante ale noului DCU.

Nathan Fillion apare și el în rolul lui Guy Gardner, iar prezența lui este importantă nu doar pentru personaj, ci și pentru ceea ce înseamnă Lanterns în imaginea de ansamblu a universului DC. Fillion îl interpretează pe Guy Gardner și în Superman, ceea ce face legătura dintre producțiile de cinema și cele de televiziune mult mai clară.

HBO se vede

Un alt lucru pe care nu pot să nu îl menționez este producția.

Lanterns se vede clar ca un serial HBO. Nu doar pentru imagine, ci și pentru felul în care este construit. Există o atenție foarte mare acordată personajelor, dialogurilor și atmosferei, iar serialul nu simte nevoia să îți arunce efecte speciale în față la fiecare cinci minute doar pentru că vorbim despre Green Lantern.

Din punctul meu de vedere, este exact genul de producție de care avea nevoie DC pe televiziune și cred că este foarte aproape de nivelul pe care l-am văzut în The Penguin.

Ce nu înțeleg la abordarea DC

Există însă un lucru pe care sincer nu îl înțeleg.

De ce avem pe marele ecran un Green Lantern stângaci, de care ajungem cumva să râdem, iar pe micul ecran DC construiește personaje atât de bine ancorate în univers?

În momentul în care vezi ce au făcut cu John Stewart și Hal Jordan în Lanterns, este greu să nu te gândești la cât de diferit ar fi putut arăta lucrurile pentru Green Lantern în alte condiții.

Nici nu știu exact cum trebuie citit finalul sezonului sau ce înseamnă el pentru viitorul Green Lantern în universul cinematografic DC. Există deja speculații legate de apariția lui John Stewart în Man of Tomorrow, iar după ceea ce am văzut aici, mi-ar plăcea foarte mult ca personajul să continue și pe marele ecran.

Dar, dincolo de Green Lantern, ceea ce mă bucură cel mai mult la tot ce a construit James Gunn până acum este diversitatea.

Înainte ca Gunn să preia DC, aveam impresia că aproape totul era concentrat pe Superman și Batman. Și da, înțeleg perfect de ce. Sunt probabil cele mai importante și mai bine vândute personaje ale companiei. Pentru mine însă, această concentrare devenise o limitare.

Chiar și atunci când au apărut filme precum The Flash sau Aquaman, aveam impresia că ele erau construite mai degrabă pentru a completa universul Superman/Batman decât pentru a funcționa cu adevărat ca niște povești standalone care să poată deschide propriile direcții.

Lanterns îmi arată că există loc pentru mult mai mult.

Concluzie

Per total, Lanterns este un serial bun. Nu este perfect și nici nu cred că va funcționa pentru toată lumea, însă personal m-a prins suficient cât să îl aștept săptămână de săptămână și să plec din ultimul episod mulțumit de ceea ce am văzut.

Mi-au plăcut John Stewart și Hal Jordan, mi-a plăcut direcția poveștii, mi-a plăcut atmosfera și, cel mai important, mi-a plăcut faptul că pentru prima dată după mult timp am avut din nou impresia că DC poate face seriale de care să fiu cu adevărat interesat.

De la mine Lanterns primește un 8.5/10.

Și sper din tot sufletul să existe o continuare. Trăim într-o perioadă în care serialele bune se opresc după unul sau două sezoane, în timp ce producții mediocre ajung fără probleme la cinci, șase sau chiar mai multe sezoane...