Evenimentul oficial Google mai are câteva ore până la debut, însă compania pare că nu a mai avut răbdare și a publicat deja toate informațiile despre noua generație de telefoane Pixel. Familia din acest an este formată din Pixel 11, Pixel 11 Pro, Pixel 11 Pro XL și Pixel 11 Pro Fold, toate construite în jurul noului procesor Tensor G6 și al funcțiilor Gemini Intelligence.
Recunosc că urmăresc lansarea și dintr-o perspectivă ceva mai personală. Sunt utilizator Google Pixel de foarte mulți ani, ceea ce este încă destul de nișat în România, mai ales că telefoanele Google sunt comercializate oficial la noi abia de la generația Pixel 9. Primul meu model a fost Pixel 4, după care au urmat Pixel 6, Pixel 7, iar anul trecut am trecut la Pixel 10 Pro XL. Tocmai de aceea, aveam câteva lucruri foarte clare pe care speram să le văd îmbunătățite anul acesta.
Din punct de vedere al designului, Google nu reinventează seria Pixel. Camera bar-ul caracteristic rămâne prezent, însă pe Pixel 11 este cu 40% mai subțire, iar împreună cu o carcasă oficială telefonul ar trebui să fie aproape complet plat. Pixel 11 va fi disponibil în Pistachio, Hibiscus, Frost și Obsidian, în timp ce modelele Pro vin în Canyon, Fog, Olive și Obsidian.
Pixel 11 Pro și Pro XL primesc și cel mai luminos display Super Actua folosit până acum de Google, capabil să atingă 3.600 nits, dar și un nou strat de protecție despre care compania spune că oferă o rezistență la zgârieturi de peste două ori mai mare față de generația precedentă.
Nici Pixel 11 Pro Fold nu lipsește. Noul telefon pliabil este cu aproape 10% mai ușor și aproximativ un milimetru (da ai citit bine, un milimetru :D) mai subțire decât Pixel 10 Pro Fold, primește o balama nouă și păstrează certificarea IP68. Google susține că modificările structurale îl fac de trei ori mai rezistent decât generația precedentă, iar ambele display-uri pot ajunge acum la 3.600 nits. La interior găsim același Tensor G6 și 16 GB RAM.
O noutate interesantă disponibilă pe modelele Pro și Pro Fold este HiLight. Google a integrat LED-uri colorate în jurul blițului camerei, care pot indica cine te sună atunci când telefonul este așezat cu ecranul în jos sau pot afișa diferite animații atunci când Gemini ascultă, procesează sau răspunde. Este o idee simplă, dar recunosc că mi se pare una dintre puținele funcții noi de smartphone din ultima perioadă care chiar îmi stârnește curiozitatea însă în același timp mă și dezamăgește, Google limitând funcționalitatea acestui nou feature doar la apelurile persoanelor favorite însă nu și la notificări de tipul mesaje sau alerte (poate într-un viitor update, să sperăm).
Google promite din nou camere mai bune
Camerele au fost întotdeauna unul dintre motivele principale pentru care am ales telefoanele Pixel, însă aici Google are și ceva de demonstrat anul acesta.
Pixel 11 primește un nou senzor principal de 48 megapixeli, cu o sensibilitate la lumină îmbunătățită cu 56%, iar camera telephoto 5x poate ajunge acum la 30x Super Zoom.
Modelele Pixel 11 Pro și Pro XL primesc însă propriul Pro Zoom de până la 130x. Sunt foarte curios să îl testez, pentru că Pro Zoom-ul 100x de pe Pixel 10 Pro XL m-a dezamăgit. Procesarea AI era uneori atât de agresivă încât introducea în fotografia finală artefacte și detalii care nu existau în realitate. Sper ca Google să fi îmbunătățit tehnologia și să nu avem pur și simplu o cifră mai mare obținută prin și mai mult AI.
Și filmarea are nevoie urgentă de atenție. Pixel 10 Pro XL rămâne incontestabil un telefon foarte bun pentru fotografie, însă calitatea video este, din experiența mea, mult sub ceea ce ar trebui să ofere un flagship premium în 2026. Pe hârtie, upgrade-urile camerelor din seria Pixel 11 arată bine, dar rămâne de văzut dacă Google a recuperat și aici din diferența față de Samsung și Apple.
Pixel 11 Pro Fold primește la rândul său o nouă cameră principală de 48 MP și telephoto cu până la 30x Super Zoom.
Tensor G6 și bateria
În centrul tuturor celor patru telefoane se află Tensor G6, cel mai puternic procesor Google de până acum și cipul care rulează noul Gemini Nano. Performanța brută este importantă, mai ales că generațiile Tensor precedente au rămas în urma procesoarelor flagship oferite de concurență, însă personal sunt și mai interesat de eficiență.
Google spune că Tensor G6 este mai eficient, iar speranța mea este ca asta să se vadă în primul rând la autonomie. Pixel 10 Pro XL nu reușește întotdeauna să mă ducă până la sfârșitul unei zile în care folosesc telefonul ceva mai intens, lucru greu de acceptat pentru un dispozitiv de dimensiunile și prețul său.
Google a îmbunătățit și încărcarea. Pixel 11 și Pixel 11 Pro primesc Qi 2.2 la 25W, iar compania susține că Pixel 11 Pro XL poate obține până la 15 ore de autonomie după numai 15 minute de încărcare prin cablu. Pixel 11 Pro Fold oferă încărcare la 30W, 25W wireless și o autonomie declarată de peste 24 de ore.

Prețurile Pixel 11 în România
Telefoanele Pixel sunt comercializate oficial în România prin eMAG și Vodafone, iar prețurile noii generații confirmă încă o dată că Google joacă fără rezerve în segmentul premium.
Pixel 11 pornește de la 5.299,99 lei pentru 256 GB și ajunge la 5.999,99 lei pentru 512 GB. Pixel 11 Pro costă 6.329,99 lei în versiunea de 256 GB și 6.999,99 lei pentru 512 GB, fiind disponibilă și o variantă de 1 TB care depășește 7.500 de lei.
Pixel 11 Pro XL pornește de la 7.399,99 lei pentru 256 GB, costă 8.099,99 lei cu 512 GB și ajunge la impresionanta sumă de 9.499,99 lei pentru modelul de 1 TB.
Și tocmai aceste prețuri mă fac să privesc seria Pixel 11 cu ceva mai multă exigență. Am fost un mare fan al telefoanelor Google și încă sunt utilizator Pixel, dar la peste 7.000 de lei pentru un Pro XL nu mai putem trece cu vederea faptul că performanța hardware, autonomia sau filmarea rămân în urma concurenței doar pentru că experiența software și fotografiile sunt foarte bune.
Pe hârtie, Pixel 11 pare să atace exact câteva dintre punctele slabe pe care le-am întâlnit pe Pixel 10 Pro XL: un Tensor mai eficient, camere îmbunătățite și încărcare mai rapidă. Rămâne acum să vedem dacă diferențele se vor simți și în utilizarea de zi cu zi. Personal, sper să fie cazul, pentru că mi-ar plăcea ca următorul meu telefon să rămână tot un Pixel.



Comentarii
Fii primul care comentează.