Review: Ghost of Yōtei

Am așteptat Ghost of Yōtei din prima secundă în care a fost anunțat. Ghost of Tsushima a fost unul dintre puținele jocuri open-world în care nu m-am mulțumit doar să termin povestea, ci am continuat să explorez și să fac 100% completion pentru a obține Platinum Trophy. Mi-a plăcut enorm lumea construită de Sucker Punch, sistemul de luptă și mai ales sentimentul acela că uneori nu ai nevoie de un marker uriaș pe hartă ca să îți dorești să vezi ce se află dincolo de următorul deal.

Așadar, așteptările mele pentru Ghost of Yōtei au fost foarte mari. Voiam un joc care să păstreze lucrurile care au făcut Ghost of Tsushima atât de bun, dar care să nu se simtă doar ca aceeași experiență mutată într-o altă zonă. După timpul petrecut alături de Atsu pot spune că, în mare parte, exact asta am primit.

Nu voi intra prea mult în detaliile poveștii pentru că Ghost of Yōtei este un joc care merită descoperit fără spoilere. Pot spune însă că Atsu este foarte diferită de Jin Sakai, iar lucrul acesta se simte nu doar în personalitatea personajului, ci și în modul în care abordează confruntările.

Jin avea o anumită eleganță și disciplină în lupte. Atsu este mult mai brutală. Confruntările sunt mai sângeroase, mai agresive și mai puțin ceremonioase, iar această schimbare mi-a plăcut enorm pentru că îi oferă jocului propria identitate fără să abandoneze fundația excelentă construită de Ghost of Tsushima.

Combatul este din nou unul dintre punctele forte

Sistemul de luptă este fără îndoială unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult. Luptele sunt fluide, rapide și extrem de satisfăcătoare, mai ales după ce începi să înțelegi cu adevărat armele pe care le ai la dispoziție și modul în care acestea pot fi combinate.

Dual Katanas au devenit rapid unele dintre armele mele preferate, iar kusarigama este pur și simplu o plăcere de folosit. Combinațiile dintre atacuri curg senzațional atunci când începi să stăpânești sistemul și există momente în care o luptă între mai mulți adversari aproape că pare o coregrafie foarte bine realizată, chiar dacă tu ești cel care controlează fiecare mișcare.

Atsu contribuie foarte mult la această senzație. Stilul ei agresiv face ca luptele să aibă o energie diferită față de cele din Ghost of Tsushima și, chiar dacă ADN-ul jocului precedent este foarte clar prezent, nu am avut senzația că îl controlez pur și simplu pe Jin Sakai cu un alt skin.

Nu totul scapă însă de problemele clasice ale genului open-world. Câteva dintre misiunile secundare cad în deja cunoscuta capcană „mergi în tabără, elimină inamicii și vorbește cu NPC-ul” și ajung să fie repetitive. Nu este ceva care să strice experiența, mai ales că astfel de situații mi s-au părut mult mai rare decât în primul joc, iar sistemul de combat face chiar și aceste confruntări distractive. Există însă momente în care structura începe să devină previzibilă.

Ghost of Yōtei pe PS5 Pro arată incredibil

Am jucat Ghost of Yōtei pe PlayStation 5 Pro, folosind modul cu Ray Tracing și un TV OLED, iar din punct de vedere vizual jocul este absolut superb.

Sunt jocuri în care Photo Mode există pentru că trebuie să existe și sunt jocuri în care ajungi să îl folosești fără să îți propui asta. Ghost of Yōtei face parte fără discuție din a doua categorie.

Muntele Yōtei văzut în depărtare la apus, câmpurile întregi de iarbă și flori mișcate de vânt, lumina și peisajele te fac efectiv să te oprești din ceea ce faci doar pentru a admira lumea din jur. M-am surprins în repetate rânduri oprindu-mă pur și simplu pentru a deschide Photo Mode și a încerca să capturez un anumit cadru.

Este exact genul acela de direcție artistică pe care am apreciat-o atât de mult în Ghost of Tsushima, doar că aici hardware-ul actual îi permite să fie dusă și mai departe.

Și partea cea mai bună este că spectacolul vizual nu pare să vină cu un compromis important la capitolul performanță. Pe PS5 Pro am avut parte de 60 fps stabili și nu am observat frame drop-uri sesizabile nici măcar în confruntările aglomerate, cu mulți inamici pe ecran.

Pentru un joc care arată atât de bine, faptul că păstrează această fluiditate este unul dintre lucrurile pe care le apreciez cel mai mult, chiar dacă sper ca 60 fps fără compromisuri majore să devină o normalitate odată cu următoarea generație de console.

Jucați-l în japoneză

Un capitol unde experiența mea a fost ceva mai puțin impresionantă este voice acting-ul în limba engleză.

Nu pot să spun cum se comportă pe întreaga durată a jocului, pentru că după aproximativ zece minute mi-am dat seama că pur și simplu nu este ce trebuie pentru mine și că nu se potrivește cu atmosfera pe care o căutam. Am trecut imediat pe japoneză și nu am regretat nicio secundă alegerea.

Varianta japoneză mi s-a părut mult mai convingătoare și se potrivește mai bine cu lumea, cu personajele și cu întreaga atmosferă a jocului. Este una dintre acele situații în care simpla schimbare a limbii poate influența destul de mult experiența, iar eu aș recomanda fără ezitare voice acting-ul în japoneză.

Concluzie

Ghost of Yōtei era unul dintre jocurile pe care le așteptam cel mai mult și, din fericire, nu m-a dezamăgit. Sucker Punch a păstrat fundația care a făcut Ghost of Tsushima atât de bun, dar a reușit în același timp să îi ofere lui Atsu propria personalitate și un stil de luptă suficient de diferit încât noua aventură să nu se simtă ca o simplă repetare a jocului precedent.

Combatul este excelent, lumea este genul de loc în care uiți uneori complet de obiectiv doar pentru că vrei să vezi ce se află în depărtare, iar pe PS5 Pro jocul arată și rulează impecabil.

Există și câteva urme ale formulei clasice de open-world, în special anumite activități secundare care devin repetitive, dar sunt probleme suficient de mici încât să nu schimbe impresia generală.

Ghost of Tsushima m-a făcut să vânez Platinum-ul, iar același lucru l-am făcut și cu Ghost of Yōtei.