Review: Slow Horses – Se poate și fără James Bond

Când spui „serial cu spioni”, majoritatea dintre noi ne gândim la aceeași formulă: un agent super înzestrat, cu gadgeturi de ultimă generație, care sare de pe clădiri, salvează lumea și ajunge acasă la timp pentru un martini. James Bond, Jason Bourne, Ethan Hunt. Ei bine, Slow Horses este fix opusul acestei formule, și tocmai de aceea mi-a plăcut atât de mult.

Recunosc că de serialul acesta auzisem de ceva vreme, dar nu i-am dat prea mare importanță. În urmă cu aproximativ o lună, în lipsă de alternative, am zis să mă uit și eu la primul episod, doar ca să văd dacă mă prinde sau nu. Se pare că m-a prins, pentru că într-o lună am ajuns la zi: șase sezoane, fiecare cu câte șase episoade.

Dacă ar fi să îl compar cu ceva, cel mai aproape mi se pare Tinker Tailor Soldier Spy, adaptarea după John le Carré în care, culmea, tot Gary Oldman juca rolul principal. Aceeași lume a serviciilor secrete britanice, cenușie, plină de birouri, dosare și jocuri politice, doar că aici, în locul elegantului George Smiley, îl avem pe Jackson Lamb, care este cam tot ce nu era Smiley. Adaugă peste asta o găleată (nu un strop, o găleată) de umor negru britanic și ai o idee destul de bună despre ce înseamnă Slow Horses.

Slough House, locul unde carierele vin să moară

Pentru cine nu știe nimic despre el, Slow Horses este un serial Apple TV, creat de Will Smith (scenaristul britanic, nu actorul) după seria de romane Slough House a lui Mick Herron. Acțiunea se învârte în jurul MI5, serviciul de informații interne al Marii Britanii, un fel de FBI britanic.

În cadrul MI5 există o echipă poreclită „Slow Horses”, formată din agenți care au făcut greșeli serioase în carieră și care în loc să fie dați afară, sunt trimiși la Slough House, o clădire dărăpănată unde primesc cele mai plictisitoare sarcini posibile, în speranța că vor renunța singuri. Echipa este condusă de Jackson Lamb (Gary Oldman).

Problema, sau partea frumoasă, depinde din ce unghi o privești, este că această echipă disfuncțională ajunge cumva mereu în centrul atenției și se trezește implicată în cele mai importante operațiuni ale MI5. Și, cu toată stângăcia lor, reușesc până la final să rezolve lucrurile. Știu, citit așa pare destul de banal, dar serialul livrează asta mult mai bine decât o face orice descriere simplistă.

Nu e o comedie, dar te face să râzi

Înainte să merg mai departe, vreau să clarific un lucru. Când auzi „cei mai slabi spioni din MI5”, te-ai putea gândi la o comedie în care ne sunt prezentate doar gafele lor și motivele pentru care au ajuns acolo. Nu este cazul. Slow Horses este un serial serios, care abordează teme serioase: terorism, trădări, jocuri de putere în interiorul serviciilor și oameni care plătesc pentru deciziile altora.

Umorul nu vine din situații puse acolo ca să te amuze, ci din personaje, din replici și din cinismul cu care își privesc propria situație. E acel umor negru, sec, cumva specific britanicilor, care apare exact în momentele în care nu te aștepți și care face ca tensiunea să nu devină niciodată apăsătoare.

Gary Oldman, în rolul carierei

Slow Horses are o componentă destul de dinamică: o mare parte dintre personaje se schimbă de la un sezon la altul, însă există și un nucleu care rămâne. Iar în centrul lui stă, evident, Jackson Lamb.

Lamb este un personaj pe cât de genial, pe atât de scârbos, nesuferit și cinic. E neîngrijit, fumează non-stop, nu se ferește să își insulte subordonații și pare că nu îi pasă de absolut nimic, deși de cele mai multe ori este cu trei pași înaintea tuturor. Gary Oldman livrează aici, din punctul meu de vedere, dacă nu rolul vieții lui, cu siguranță unul dintre cele mai bune roluri din întreaga sa carieră. Și nu e puțin lucru, vorbim totuși de actorul care a luat Oscarul pentru Winston Churchill. Fiecare apariție a lui pe ecran este un deliciu, iar umorul negru și cinismul personajului sunt extraordinar de bine scrise și livrate.

Restul echipei

Alături de Lamb îl avem pe River Cartwright (Jack Lowden), care este cumva personajul principal al serialului. Aproape totul se învârte în jurul lui, iar o mare parte din ce se întâmplă are legătură cu el sau cu trecutul familiei lui. Ca o paranteză, Jack Lowden este în momentul de față unul dintre numele vehiculate pentru rolul următorului James Bond. Ar fi o ironie frumoasă ca cel mai bun dintre cei mai slabi spioni să devină 007.

Catherine Standish (Saskia Reeves) este „secretara” lui Lamb și persoana care pare cea mai empatică dintre toți. Roddy Ho (Christopher Chung) este un hacker super priceput, dar cu o personalitate cel puțin îndoielnică: arogant, awkward și mereu convins că este mult mai important decât este în realitate. Shirley Dander (Aimee-Ffion Edwards) este un agent bun, dar cu probleme serioase de anger management, iar Louisa Guy (Rosalind Eleazar) este probabil cea mai capabilă și experimentată membră a echipei.

Și nu pot să nu o menționez pe Diana Taverner (Kristin Scott Thomas), numărul doi (și câteodată numarul unu) din MI5, care este practic opusul lui Lamb: impecabilă, calculată și la fel de periculoasă, doar că din biroul ei elegant de la Regent's Park. Dinamica dintre cei doi este una dintre părțile mele preferate din serial.

Pe lângă Gary Oldman, nici restul actorilor nu sunt de neglijat. Fiecare își joacă incredibil de bine personajul și îi oferă acea autenticitate care te face să crezi că oamenii aceștia chiar există, undeva, într-un birou mizer din Londra.

Cazuri noi, aceleași fire

Fiecare sezon are propriul caz, care începe și se termină în cele șase episoade. Pe lângă ele există însă și câteva povești care leagă personajele între ele și duc acțiunea mai departe de la un sezon la altul. River Cartwright și familia lui sunt unul dintre aceste elemente de legătură, aflat în centrul poveștii, dar fără să pară ceva forțat sau fără rost. Totul este cât se poate de bine gândit.

Formatul acesta, de șase episoade pe sezon, face și ca serialul să nu aibă timpi morți. Nu există episoade de umplutură, iar fiecare sezon se termină exact când trebuie, de cele mai multe ori cu un motiv bun să apeși imediat pe următorul.

Imagine de film

Imaginea este incredibil de bună. Fiecare cadru este perfect filmat, încadrat, iluminat și colorizat, iar Londra arată exact cum trebuie pentru o asemenea poveste: rece, gri și puțin murdară. Se vede clar că este o producție nu doar cu foarte mulți bani, ci și cu o echipă foarte experimentată în spate.

Și un mic bonus pentru cei care nu dau skip la intro: melodia de generic, Strange Game, este scrisă și cântată de Mick Jagger. Se potrivește perfect cu tonul serialului.

[GALERIE: slow-horses/newspigeon-review-slow-horses-foto-01.jpg … foto-08.jpg]

Concluzie

Overall, Slow Horses mi-a plăcut enorm. Mă bucur că i-am dat o șansă și nu l-am abandonat după primul episod, pentru că am ajuns să îl văd pe tot într-o singură lună, lucru care nu mi s-a mai întâmplat de mult cu un serial.

Nu este un serial pentru cine caută acțiune non-stop, gadgeturi și cascadorii în stil Mission: Impossible. Dacă însă vreți o poveste de spionaj inteligentă, cu personaje care au defecte reale, cu tensiune și cu umor negru britanic, îl recomand fără nicio ezitare. Mai ales că acum avem Apple TV disponibil oficial și în România, deci nu mai există nicio scuză.

Iar vestea bună este că povestea nu se oprește aici: Apple a confirmat deja sezoanele 7 și 8. Rămâne de văzut cât de repede vor ajunge, pentru că eu unul aș mai vrea câțiva ani de Jackson Lamb.