Filme

Filmul Solo Leveling: Beyond the System a fost anunțat

Crunchyroll și Aniplex au anunțat oficial filmul Solo Leveling: Beyond the System, continuarea poveștii lui Sung Jinwoo după sezonul 2.

solo-leveling-bts-cover
Photo: Crunchyroll

După luni întregi de speculații despre viitorul francizei, Crunchyroll și Aniplex au confirmat, în cadrul Anime Expo 2026, că următorul capitol din universul Solo Leveling va fi un film de lungmetraj intitulat Solo Leveling: Beyond the System. Odată cu anunțul a fost publicat și un prim teaser, iar producția este deja în lucru.

Din informațiile oferite până acum, filmul nu va spune o poveste separată, ci va continua direct firul narativ rămas după finalul sezonului al doilea. Cu alte cuvinte, îl vom vedea din nou pe Sung Jinwoo într-o nouă etapă a aventurii sale, înainte ca seria anime să revină cu un nou sezon.

Solo Leveling: Beyond the System | Companion Concept Video

Recunosc că vestea m-a bucurat foarte mult. Nu mă consider un mare fan anime, însă Solo Leveling este unul dintre puținele titluri care m-au prins cu adevărat. Am terminat primele două sezoane într-un binge-watch și, sincer, abia aștept să văd continuarea aventurii lui Sung Jinwoo.

Și dacă tot vorbim despre continuare, există încă o veste bună pentru fanii seriei. Conform informațiilor publicate de D&C Media, compania care deține drepturile asupra francizei, sezonul 3 este deja în producție. Din păcate, nu există încă o dată oficială de lansare, nici Crunchyroll și nici A-1 Pictures nu au făcut un anunț în acest sens. Totuși, dacă ar fi să ne luăm după estimările și discuțiile din comunitate, este puțin probabil ca noul sezon să ajungă înainte de 2027.

Succesul de care s-a bucurat Solo Leveling în ultimii ani face ca decizia de a continua povestea printr-un film să fie una cât se poate de firească. Adaptarea anime a devenit rapid unul dintre cele mai urmărite titluri de pe Crunchyroll, iar popularitatea lui Sung Jinwoo a depășit de mult comunitatea pasionaților de anime (exemplul fiind chiar eu). Tocmai de aceea, așteptările pentru Beyond the System sunt foarte ridicate, iar fanii speră că filmul va reuși să mențină același nivel de animație, acțiune și intensitate care au făcut din primele două sezoane un adevărat fenomen.

Momentan nici filmul Beyond the System nu are o dată oficială de lansare, însă este clar că universul Solo Leveling este departe de a se încheia. Cu un film confirmat și un sezon 3 aflat deja în producție, viitorul francizei arată mai bine ca niciodată. Rămâne doar să avem puțină răbdare și să sperăm că atât filmul, cât și noul sezon vor reuși să păstreze nivelul de calitate cu care seria ne-a obișnuit până acum.

Comentarii

Fii primul care comentează.

Lasă un comentariu